Transmutare

Stau între două lumi
Despărțite, ireconciliabile,
Efortul uneia înseamnă ruina celeilalte
Și îmi e milă de ambele.

Caut o formulă de reconciliere,
Cumva un impuls de aer curat
Să-mi curețe pieptul
De lacrimile ce l-au înecat.

Strădania mi-o pun săgeată,
Confecționez un arc din mintea-mi
Elastică ca o creangă
Pregătită să dea flori
Și roade pe iarbă.

Mă pregătesc mereu de întâlnirea
Cu formele suave,
Amărăciunea o dau de regulă apei
Să o ducă în ocean
Și s-o transmute în aur.

Hidrogen

Îmi dau toate reușitele
Pe un ban găurit,
Sigur că nu le vrea nimeni,
Resemnat, înclinat și spășit,
Întorcând cerul pe toate părțile
Cu întrebările
Și gândul la ce am greșit.

Răspunsul e prea greu vederii,
Mintea haihui
Își înghite cuvântul
De rușinea înfrângerii.

Îmi va trebui focul stelelor
Să ard noianul de gânduri
Ce au urcat prea sus acum
Să le mai chem înapoi
În miezul pământului.

Sunt hidrogen ce arde din sine acum,
De nestins nici cu oceane de apă,
Să-l dau înapoi nu mai am mâini
Nici minte să-l mai priceapă.