Din ceruri, din zei, din apă și aer,
Mângâie-n mine această inimă încărcată de griji
Legată prin sânge de un trup perisabil.
Firava mea viață de om pendulează
Ca un pai spânzurat de un fir de paianjăn
Întins mai mult decât este tocmit
Să reziste ploilor și vântului geamăn.
Mă închin ție părinte veșnic și blând
Existând de-a pururi în înțelepciunea sublimă,
Mă dăruiesc mâinilor tale curate și vii,
Te rog ridică-mă ca un tată drept la lumină.
Sine al meu ce stai mereu deasupra efectelor,
Trăitor în ființe învingătoare de moarte,
Tu știi să lași poverile-n urmă zburând mai rapid
Chiar decât timpul în incursiunile lui poate.
Respiră în mine tu cel care nu poți fi distrus
De toate iluziile ce omul le-ar naște
Gândind că la bătrânețe îl vor îngriji ca niște copii
Când cunoscându-te nici moartea nu l-ar cunoaște.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ți părerea! Ce ai simțit citind această poezie?