Iar poezia ales-am contra prozei pentru că rostește tomuri pe-o pagină cât palma...

joi, 28 septembrie 2017

Gena împotrivirii


Un zid nevăzut oprește
Orice prieten să treacă,
Mesagerul își simte
Întrebarea înăbușită
De-o osteneală pe care nu o pricepe.

Împotrivă sunt forțe
Înarmate până în dinți,
Cutezătorul care îndrăznește
Să pășească pe covorul întins
Cade ca o piatră-n prăpastie.

E timpul încins de săbii nocturne,
La orice atingere o picătură de sânge
Pornește ca o stea din materie
Să revină în spirit.

Îndrăzneala se cutremură ca un cal
Peste care șeaua nu a fost pusă,
Împinge cutezătoare portița
Și când nu mai e nimic de pierdut
Își vede libertatea primitoare înainte.


marți, 26 septembrie 2017

Visul părinților


Îmi arde pe tâmple
Aerul zilei de ieri
Cu aromă de amintire
Dragă, prin comparație
Cu alaltăieri, o zi
Cam adusă din spate,
Aș spune încovoiată,
Pe toți zeii,
Chiar în cârjă
Pe cât pot să-mi amintesc
Cu tâmplele acestea fierbinți.

Azi parcă e altfel,
Negreșit ziua de azi
Este preferata mea
Câtă vreme nu sunt
Plecat de acasă
Cu mintea haihui.
Pentru că atunci
Mi se duce genunchiul într-o parte
Și calc magnific de strâmb.
Pe nesimțite mă trezesc
Cu toate prejudecățile omenirii
În spate,
Iar când flămânzesc
Mă hrănesc cu ele
Și le dau chiar și copiilor mei
Zicându-le: luați și mâncați,
Înmulțiți-vă și stăpâniți
Lumea cu ele.

Doamne, parcă cartea sfântă
Nu spunea așa,
Dar pot să jur că nu există om
Care să nu creadă tainic
Că dăruindu-le copiilor
Cunoașterea, averea și amăgirile
Și-a făcut datoria,
Sperând că aceștia vor îndrepta
Ce ei nu au putut
Prea obosiți să mai ajungă undeva
Într-un timp atât de scurt.

marți, 19 septembrie 2017

Premiul deșertăciunii


Roșul aprinde focul
În mintea împinsă înainte,
Răsunând de strigate fierbinți
Aproape ca tunetul
Răbufnind printre nori.

Frenetica mișcare a pământului
Devenită valuri de foc
Ia înainte copacii și-i arde
Ca să-i mănânce.

Rămâne cenușa trudei eterne
În palme, atât de râvnit,
Că premiul acesta mistuie, taie
Felii timpul și-apoi fuge
În purul nimic.


vineri, 15 septembrie 2017

Prietenul din sine

(versuri a la Chaucer)

Mă-ntreabă un satir, dar mândru tare,
De ce-am făcut drumu-napoi, sau lui îi pare?!
Ba nu, e adevărat, dar neștiind să mă prefac
Cumva am început să-mi fac de cap,
Dorință multă lăsând cam zece ani, țin minte,
Să intre-n viața mea napoi și înainte,
Să văd ce prieteni am la greu, ajuns în iad,
Când pietrele aprinse cu smoală-n cap îți cad,
Și ce am bănuit, dar fără vreo dovadă
S-a dovedit a fi real, și ca o hoardă
S-au năpustit asupră-mi, umplându-mă de ocări,
Și-au trâmbițat că-s ignorant în toate patru zări.
Dar Dumnezeul vieții, pe care ei nu-l știu,
Murind mi-a arătat cum pot rămâne viu,
Să nu mai fie nevoie de încă-o viață-n tină
Pe lumea aceasta s-o duc fără lumină,
Și într-o viață singură să fac ce alții fac
În zeci obercăind și tot nu-i dau de cap,
Lăsându-mă să mă întorc de câte ori e cazul
Chiar în această viețuire să-mi sfârșesc necazul,
Prin suferință  cruntă timpu-napoi să-l dau de tot,
De unde am greșit de-acolo să mă-ntorc,
Și-un semn al libertății la mine atunci va fi
Când adevăru-n vers nimic nu-l va opri.

La chin un prieten indiferent de zarvă
Te-ar mângâia având o conștiință  trează,
Și-ar ști c-un om e asaltat de trude și ispite,
Dar cum un animal flămând bucate fripte
Visează să înghită cel prefăcut va face,
Alături de o sumă de alte dobitoace,
Și pentru-ai tăi copii plangând știind ce caznă
Urmează a trăi lipsiți de propria lor pază,
Și plangi atunci chiar și pentru un trecător sărman
Ce sarcina-l doboară și-l prăbușește-n șanț,
Și chiar pentru a prietenului soartă
Nemernică ce el nu și-o cunoaște toată,
Cu-al aroganței, ipocriziei și minciunii sârg
Înveșmântat, ca un gânsac adus la târg,
S-ajungă hrană pentru animalul său
Ce-l mistuie înauntru și îi face rău,
Iar el nu crede că s-ar mai putea întoarce
Vieți după vieți prin foc și dobitoace...

Iată de ce am plâns sărmană creatură
Ce nu iubesti decât ce bagi în gură.
Prietenul în lume e trădare cruntă,
Doar sinele înăuntru la tine nu se-ncruntă.
Și-așa înțelepciunea prin fapte îți arată
Că întoarcerea la Sine ți-e cale și ție-e soartă.

miercuri, 6 septembrie 2017

Dorul călător


Dorul poartă o haină
Lungă până în pământ
Tivită cu stele
Mai aproape sau mai departe
De centrul inimii mele.

În fiecare seară-l aud
Cum bate ca un călător
La fereastra liniștii mele
Presărată prin casă.

Vrea să mă ia afară
Să-mi arate lumea nenăscută,
Abia o siluetă de spirit
Din realitatea ascunsă
Simțurilor neputincioase.


luni, 4 septembrie 2017

Vise sfărmate


Visând m-am trezit îmbrățișat de o iubită
gingașă ca o zână în floare
cu aromă de cântec
prin iarba plăpândă.

Am s-o păstrez până la sfârșitul zilelor
am spus realității,
dar ea, aspră precum îi e felul,
m-a lovit cu foame si frig
făcând fărâme toate visele mele.