Din tată în fiu

Amarnică cetate a minții,
Bați în zadar tobele de război,
Dușmanii nu vin din afara să-ți urce zidurile,
Sunt înăuntru din tată în fiu.
Vezi cărămida cum ai pus-o și cimentul,
Mâinile ce au apăsat pământu-năuntru, 

Temelia vorbirii, sfada de toate zilele,
Supărarea pe sine că nu deține cât alții,
Insulte, reproșuri cu dinți de venin,
Iată dușmanii ce-ți amenință zidurile,
Amarnică cetate a minții 
Din tată în fiu.

Când vremea plății sosește.

De-a lungul steagului vântul
Cele trei culori cutreieră,
Inima înăuntru se vaietă
Că nu e ca dânsul.
Libertatea imaginară
Cu spor plăcere crează

Preț de o clipă,
Ochii deschiși se cutremură

Și o îndepărtează.
Tinerețea tocmește iluzii,
Mărinimos le plătește,
Bătrânețea le alungă
Când vremea plății sosește.

Sfârșit de anotimp

Un nor care cerne noaptea deasupra copacilor
Pe vârf de deal mă cuprinde
Printre rosmarinul fructelor de păducel
Ce-mi astâmpără zvâcnetul inimii.

Nu-i lună nici stele în această nostalgie
De toamnă văratică cu ger în septembrie,
O vulpe prin ierburi se zbenguie
Sărind acrobatic după gângănii.

Amuzat de această clipă străpunsă de greieri
Îmi retrag toate cuvintele spuse la mânie sub piele
Și fac cu ele un foc zdravăn să fie lumină sub cer
Când norii acoperă luna și stelele.