Comunicare

Eu mă văd în Dumnezeu
Și Dumnezeu se vede în mine,
Împreună facem un cerc
Care se învârte
Mai repede și mai repede
Până orice punct din el
Pare că nu se mai mișcă
Ci se oprește.
Și atunci din mulțimea de puncte
Fără număr, ca gândurile,
Creația apare privirii
Punctelor învârtidu-se,
Spunând, iată lumea,
Solidă și veșnică,
Și-n fapt nu-i decât Unul
Mișcându-se repede,
O ființă care poate vedea galaxii
Sau doar adevărul
Că el n-a creat universul
Ci a început să comunice
Cu ființa prezentă în sine.
Iar viteza luminii este mare
Față de târâtoare și melci
Pe când a lui Unu
Față de viteza luminii
Este atât de rapidă încât
Un singur punct străbate universul

Mai repede decât orice ceas
Ar putea să-și miște acele cât de cât,
Iar secole și milenii
Există doar pentru un orb
Care nu vede că totul e Unul
Și într-al doilea el crede,
Rușinându-se să se vadă
Una cu Dumnezeu.
Și ca să se vadă-n materie
E singura cale -
Să-l creeze pe-al doilea,
Pe-al treilea, și tot așa fără-ncetare,
Iar numai cel care vede
Minunea de-a fi fără timp
Toate bucuriile universului în sine având,
Și nu vrea să le mai trăiască-n materie
După ce a luat contact cu opusul,
Se întoarce în Unul,
Și punctul care creează iluzii
Din viteza lui se oprește.