(Poezie ritmată în stilul impus de Geoffrey Chaucer)
Mă-ntreabă un satir, dar mândru tare,
De ce-am făcut drumu-napoi, sau lui îi pare?!
Ba nu, e adevărat, dar neștiind să mă prefac,
Cumva am început să-mi fac de cap,
Dorință multă lăsând cam zece ani, țin minte,
Să intre-n viața mea 'napoi și înainte,
Să văd ce prieteni am la greu, ajuns în iad,
Când pietrele duium în cap îți cad,
Și ce am bănuit, dar fără vreo dovadă
S-a dovedit a fi real, și ca o hoardă
S-au năpustit asupră-mi, umplându-mă de ocări,
Și-au trâmbițat că-s ignorant în toate patru zări.
Dar Sinele din toate pe care ei nu-l știu,
Murind mi-a arătat cum pot rămâne viu,
Să nu mai fie nevoie de încă-o viață-n tină
Pe lumea aceasta s-o duc fără lumină,
Și într-o viață singură să fac ce alții fac
În zeci obercăind și tot nu-i dau de cap,
Lăsându-mă să mă întorc de câte ori e cazul
Chiar în această viețuire să-mi sfârșesc amarul,
Prin suferință cruntă timpu-napoi să-l dau de tot,
De unde am greșit de-acolo să mă-ntorc,
Și-un semn al libertății la mine atunci va fi
Când adevăru-n vers nimic nu-l va opri.
Ba nu, e adevărat, dar neștiind să mă prefac,
Cumva am început să-mi fac de cap,
Dorință multă lăsând cam zece ani, țin minte,
Să intre-n viața mea 'napoi și înainte,
Să văd ce prieteni am la greu, ajuns în iad,
Când pietrele duium în cap îți cad,
Și ce am bănuit, dar fără vreo dovadă
S-a dovedit a fi real, și ca o hoardă
S-au năpustit asupră-mi, umplându-mă de ocări,
Și-au trâmbițat că-s ignorant în toate patru zări.
Dar Sinele din toate pe care ei nu-l știu,
Murind mi-a arătat cum pot rămâne viu,
Să nu mai fie nevoie de încă-o viață-n tină
Pe lumea aceasta s-o duc fără lumină,
Și într-o viață singură să fac ce alții fac
În zeci obercăind și tot nu-i dau de cap,
Lăsându-mă să mă întorc de câte ori e cazul
Chiar în această viețuire să-mi sfârșesc amarul,
Prin suferință cruntă timpu-napoi să-l dau de tot,
De unde am greșit de-acolo să mă-ntorc,
Și-un semn al libertății la mine atunci va fi
Când adevăru-n vers nimic nu-l va opri.
La chin un prieten indiferent de zarvă
Te-ar mângâia având o conștiință trează,
Și-ar ști c-un om e asaltat de trude și ispite,
Dar cum un animal flămând bucate fripte
Visează să înghită cel prefăcut va face,
Alături de o sumă de alte dobitoace,
Și pentru-ai tăi copii plangând știind ce caznă
Urmează a trăi lipsiți de-al Conștiinței pază,
Și plângi atunci chiar și pentru un trecător sărman
Ce sarcina-l doboară și-l prăbușește-n șanț,
Și chiar pentru a prietenului soartă
Nemernică ce el nu și-o cunoaște toată,
Cu-al aroganței, ipocriziei și minciunii sârg
Înveșmântat, ca un gânsac adus la târg,
S-ajungă hrană pentru animalul său
Ce-l mistuie înauntru și îi face rău,
Iar el nu crede că s-ar mai putea întoarce
Vieți după vieți prin foc și dobitoace...
Iată de ce am plâns sărmană creatură
Ce nu iubesti decât ce bagi în gură.
Prietenul în lume e trădare cruntă,
Doar Sinele înăuntru la tine nu se-ncruntă.
Și-așa înțelepciunea prin fapte îți arată
Că întoarcerea la Sine ți-e cale și ție-e soartă.
*
Vocabularul poeziei:
a-ți sfârși amarul - a-ți arde Karma
viețuire - timpul unui trup între o naștere și o moarte. Spre deosebire, timpul sufletului este egal cu timpul Universului, perioadă în care el va folosi nenumărate vehicule corporale. Ceea ce trebuie avut în vedere aici este atenția ce trebuie acordată propriei tale conduite pentru a nu mai produce Karmă nefavorabilă. În această tentativă conștiința și cunoașterea sunt prietenii cei mai de nădejde
lipsiți de-al Conștiinței pază - lipsiți de credința în Spiritul Divin, în consecință incapabili de simțul autocontrolului, al responsabilității și al empatiei cu nevoile celorlalți; prin antiteză "a fi protejat de-al Conștiinței pază" înseamnă, în contextul acestei poezii, realitatea dramatică a celor care au credință, care și-au realizat Sinele dar nu și au plătit întreaga lor karmă
Sine - Divinitatea, ființa noastră absolută, necondiționată, liberă și fericită
