Prietenul din sine

(Poezie ritmată în stilul impus de Geoffrey Chaucer)

Mă-ntreabă un satir, dar mândru tare,

De ce-am făcut drumu-napoi, sau lui îi pare?!
Ba nu, e adevărat, dar neștiind să mă prefac,
Cumva am început să-mi fac de cap,
Dorință multă lăsând cam zece ani, țin minte,
Să intre-n viața mea 'napoi și înainte,
Să văd ce prieteni am la greu, ajuns în iad,
Când pietrele duium în cap îți cad,
Și ce am bănuit, dar fără vreo dovadă
S-a dovedit a fi real, și ca o hoardă
S-au năpustit asupră-mi, umplându-mă de ocări,
Și-au trâmbițat că-s ignorant în toate patru zări.
Dar Sinele din toate pe care ei nu-l știu,
Murind mi-a arătat cum pot rămâne viu,
Să nu mai fie nevoie de încă-o viață-n tină
Pe lumea aceasta s-o duc fără lumină,
Și într-o viață singură să fac ce alții fac
În zeci obercăind și tot nu-i dau de cap,
Lăsându-mă să mă întorc de câte ori e cazul
Chiar în această viețuire să-mi sfârșesc amarul,
Prin suferință cruntă timpu-napoi să-l dau de tot,
De unde am greșit de-acolo să mă-ntorc,
Și-un semn al libertății la mine atunci va fi
Când adevăru-n vers nimic nu-l va opri. 

La chin un prieten indiferent de zarvă
Te-ar mângâia având o conștiință  trează,
Și-ar ști c-un om e asaltat de trude și ispite,
Dar cum un animal flămând bucate fripte
Visează să înghită cel prefăcut va face,
Alături de o sumă de alte dobitoace,
Și pentru-ai tăi copii plangând știind ce caznă
Urmează a trăi lipsiți de-al Conștiinței pază,
Și plângi atunci chiar și pentru un trecător sărman
Ce sarcina-l doboară și-l prăbușește-n șanț,
Și chiar pentru a prietenului soartă
Nemernică ce el nu și-o cunoaște toată,
Cu-al aroganței, ipocriziei și minciunii sârg
Înveșmântat, ca un gânsac adus la târg,
S-ajungă hrană pentru animalul său
Ce-l mistuie înauntru și îi face rău,
Iar el nu crede că s-ar mai putea întoarce
Vieți după vieți prin foc și dobitoace...

Iată de ce am plâns sărmană creatură
Ce nu iubesti decât ce bagi în gură.
Prietenul în lume e trădare cruntă,
Doar Sinele înăuntru la tine nu se-ncruntă.
Și-așa înțelepciunea prin fapte îți arată
Că întoarcerea la Sine ți-e cale și ție-e soartă.

*

Vocabularul poeziei:

a-ți sfârși amarul - a-ți arde Karma

viețuire - timpul unui trup între o naștere și o moarte; spre deosebire, timpul sufletului este egal cu timpul universului, perioadă în care el va folosi nenumărate vehicule corporale; ceea ce trebuie avut în vedere aici este atenția ce trebuie acordată propriei tale conduite pentru a nu mai produce Karmă nefavorabilă; în această tentativă conștiința și cunoașterea sunt prietenii cei mai de nădejde

lipsiți de-al Conștiinței pază - lipsiți de credința în Spiritul divin, în consecință incapabili de simțul autocontrolului, al responsabilității și al empatiei cu nevoile celorlalți; prin antiteză "a fi protejat de-al Conștiinței pază" înseamnă, în contextul acestei poezii, realitatea dramatică a celor care au credință, care și-au realizat Sinele dar nu și au plătit întreaga lor karmă

Sine - ființa ta reală, necondiționată, liberă și fericită