Eterna prezență

Ai putea să fii prezent
Întotdeauna când te chem,
Să apari din nimic
Ca o suflare de vânt
Spunând: m-ai chemat sau nu,
Iată, eu sunt prezent,
Căci vin din existența eternă
Înduioșată de incertitudine,
De apariția neanunțată a morții
Intrând cu silnicie în casa viilor.
Îmi imaginez cum e să fii prezent
După ce ai lipsit o vreme
Când nimeni nu mai aștepta
Să te întorci acasă
Și venind să spui :
Am fost cu tine chiar și când n-am fost,
Eram eu acea mână de vânt,
Sărutul acela fierbinte
Pe bujorii obrazului alb 

Și sunetul stins ce te-a făcut să tresari,
Ca și cum cineva
Și-ar fi dat ultima răsuflare văzduhului,
De fapt era prima primită din prezența
Neasemuită cu care te înconjuram
Încetându-mi existența în existența ta
Precum și tu ți-o vei dărui altcuiva
Din eterna prezență.

Respirație

Pâinea ce o mănânc când și când

Este ruptă din mine,
O coastă devenită grâne
Măcinate la o moară
Cu pietre bazaltice.
E o legătură înăuntru
Cu diafane crestături
Din aur tăiate
Până la cer nestemate,
Pahare cu apă
Curse din rădăcini.
Mai presus de toate răcoarea
Care mă mângâie
În dimineața recoltei
Mă readuce la viață,
Chiar și atunci când
Legătura respirației cu trupul
Este secerată
Și pusă în saci
După ce a fost vânturată.

Momente

Momentele în care plouă
Sunt croite din apă,
Au ramificații din tunet
Și o culoare violetă
Vitregită de soartă.
Din momente sunt făcute orele
Și cei ce le măsoară desigur
Cu pași de la un capăt la celălalt
Al odăii cu sunet straniu.
Din momente sunt făcuți și copiii
Ce le primesc moștenire
Împreună cu lemnul putred și cariile
Ce rod oasele bunicii
Din colțul bisericii.
Tot din momente sunt făcute cazmalele
Și răsuflarea grea a groparilor
Cântecul plictisit al preotului
Și flacăra lumânărilor.
Din momente sunt create iluziile
Distanței și timpului,
Că s-a născut cineva,
Că a murit cineva 
Ori o minte să priceapă
Această inerție perpetuă.