Pâinea ce o mănânc când și când
Este ruptă din mine,O coastă devenită grâne
Măcinate la o moară
Cu pietre bazaltice.
E o legătură înăuntru
Cu diafane crestături
Din aur tăiate
Până la cer nestemate,
Pahare cu apă
Curse din rădăcini.
Mai presus de toate răcoarea
Care mă mângâie
În dimineața recoltei
Mă readuce la viață,
Chiar și atunci când
Legătura respirației cu trupul
Este secerată
Și pusă în saci
După ce a fost vânturată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ți părerea! Ce ai simțit citind această poezie?