Eterna prezență

Ai putea să fii prezent
Întotdeauna când te chem,
Să apari din nimic
Ca o suflare de vânt
Spunând: m-ai chemat sau nu,
Iată, eu sunt prezent,
Căci vin din existența eternă
Înduioșată de incertitudine,
De apariția neanunțată a morții
Intrând cu silnicie în casa viilor.
Îmi imaginez cum e să fii prezent
După ce ai lipsit o vreme
Când nimeni nu mai aștepta
Să te întorci acasă
Și venind să spui :
Am fost cu tine chiar și când n-am fost,
Eram eu acea mână de vânt,
Sărutul acela fierbinte
Pe bujorii obrazului alb 

Și sunetul stins ce te-a făcut să tresari,
Ca și cum cineva
Și-ar fi dat ultima răsuflare văzduhului,
De fapt era prima primită din prezența
Neasemuită cu care te înconjuram
Încetându-mi existența în existența ta
Precum și tu ți-o vei dărui altcuiva
Din eterna prezență.