plâng și râd închinându-mă ție.
Am spus toate cuvintele
și am încercat toate formulele,
am obosit să gândesc
și cuvinte să folosesc
și vorbăria asta mă seacă,
așa că plâng și râd
în fața peretelui alb
în cel mai tern vers al meu,
și nu mai cred
că aș putea să te impresionez,
așteptând ceva
de la cineva
care nu e una cu mine,
căci, nu-i așa,
omul se naște liber
apoi se leagă puțin câte puțin
cu lanțurile pentru care muncește
rugându-se să se termine, într-un sfârșit,
conștientizarea erorii ce-l copleșește.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ți părerea! Ce ai simțit citind această poezie?