Călărețul spirit

Peste fiecare sunet există un călăreț

Care încearcă să-l strunească de hățuri
Îndemnându-l s-o ia la stânga ori la dreapta
Pentru a fi auzit de o ființă vie.

E adevărat ca rareori el ajunge
La cel potrivit să-i înțeleagă sublimul,
Dar călărețul spirit nu disperă,
Aleargă și aleargă până ce vede
O ființă șlefuită de încercările vieții
Dăruindu-se ei prin poezie... 

Eternul sacrificiu

În adâncul somnului primitiv

Visele sclipesc cu dinți de coșmar
Tăind rațiunea felii
Sub luna sihastră.

Gândul e doar un impuls
Muncit ca o pasare-n cuib
Când jderul se-apropie tiptil

Din inima nemiloasă a nopții.

O stea cade atunci ca o frunză,
Prăbușindu-se pe pământ,
Sângele tresaltă gâlgâind,
O ființă trăiește în trup
Și alta moare trăind în cealaltă.

Lumina serii

Ploaia stă cu aripile întinse
În pământ gata să se scufunde,
Ca un pescăruș pândește
Rădăcina însetată de unde.

Sclipește zarea sub biciul

Unui trăsnet răzleț,
Versul de drag al întregului univers
Se aude în mintea pământului.

Astfel se scurg zilele noastre

Arzător de obositoare,
La lăsarea serii nădăjduiesc 
Lumina va reveni orbitoare.

Inima unei stele

Nici nu mai știu ce vreau 

Sau dacă mai vreau ceva
Dintre cele care au formă și nume
Sau dacă e un gol căruia vreau
Să-i dau viață din viața mea.

Un infinit de întrebări și păsări nocturne
Cu aripi de cer și ochi de mărgele
Vibrează în mine, de neoprit,

O mână de praf cu inima unei stele.

Înaltele sunete

În lumea sunetelor înalte,
Atât de înalte încât mâinile
Zadarnic se ridica spre cer să le prindă
Există un loc ca o insulă în ocean
Unde sufletul se odihnește
Liniștit în el însuși.

Sunt destui oameni care nu cred
Că există vreo insulă pentru sufletele 
Căutătoare de sunete divine
Precum muzica sferelor pe întuneric
Lăsând în urmă o dâră de lumină.

Pe aceste meleaguri întâlnești
Singurătatea celor dedicați lumii vii
Neplanificate, nonformale chiar nemaivăzute
De mult printre oameni.

Se mai spun doar câteva povești
Printre vâlvătăile aprinse ale ochilor
Pe tăcute, un foșnet de suflet
Încântat să audă
Despre glorioasele ființe
Ce-au prins sunetele înalte cu mâinile.

Jertfa

În arșița serii lui august

De ziua pisicii
Păsări se aprind lumânări
Jertfă devenind pentru brahmani.

Siderată pisica,
Sub umila-i înfățişare
Un preamărit zeu egiptean,
Din neagră ca noaptea
Deveni toată zi,
Și la rândul ei deveni jertfă
Ființei umane

Ca animal contra urâtului
Prin a lui casă
În linişte.

Atunci omul văzând sacrificiul

Animalului său prea iubit
Coborât din ceruri să-l liniştească
În zilele lui de noapte adâncă
A decis să se transforme
Într-un rug aprins 

Ca Dumnezeu să coboare în el

Și să-l sfințească.

Clipa perfectă

Lângă zid 

Cu sentința luată
Aștept ziua

Ce-o vor face
Puștile bubuind.

Simt clipa aproape,
Memoria mi se dilată,
Au trecut aproape

Treizeci de ani din această

Clipă inevitabilă.

În sfârșit văd lumina
Materia mi se sfâșie
Se unește cu zidul
Și apoi cu iarba

Ce crește din mine.

Pururi călător

Al setei aspră zvârcolire înăuntru

Mă arde prin acest deșert de vorbe în răspăr,

Mult căutate, să producă repede profit

Cu prețul disprețului de adevăr.

Așa cutreier lumea zi și noapte

Ciulind urechea să aud măcar o dată

Un glas ce nu e din regia unui film

Emoția să nască adevărată.

Dar dragostea-i pe bani și pe avere,

Sau pentru al pielii aspect înșelător,

Tipar e magnetismul firii, repetabil,

Spre dragostea curată omul e pururi călător.

Neînțelegere

Culorile se lovesc unele de altele

În ochiul meu de ocean

Pendulând între dorință și minte

Ca o corabie-n larg.

Scormonește adâncul plin de meduze

Cu brațe de mărgele și perle,

Zadarnic se agită în valurile-i

Iubirii ce nu se-nțelege.

Inversare

De-ar fi al serii rece

Văpaie domolită

De speranța că voi întâlni

În vis un înger 

Care să transmită 

Lumină peste-ale mele întrebări,

Și-n loc de dimineață aș vrea

Ca visul acela să ia locul vieții

Să-mi pot desăvârși dorința

De a fi cum am visat în tinerețe,

Atunci aș vrea cu stăruință

Să nu mă mai întorc din el,

Eliberat de lacrimi și căință

Trăind în vis ca-n adevăr.

Izvorul

Plin de aur este cerul

Lumii mele apus peste pământ,

Într-o bogăție de soare și ape

Curgând în chip de raze zâmbind.

Nenumărate văpăi se trezesc

Peste trupul adormit pentru o clipă

Din izvorului infinit

Al dragostei ce se-înfiripă.

Timpul

Timpul tremură-n unde,

Ia formă de spațiu,

Tresare în sentimente,

Se afundă în vise,

Construiește gânduri,

Speranțe de neîndeplinit,

Anotimpuri, renaștere,

Un univers în vibrație

Cu formă divină

Pentru că e viu

Și trăiește infinit

În cel ce renaște

Ca să-l contemple.