În lumea sunetelor înalte,
Atât de înalte încât mâinile
Zadarnic se ridica spre cer să le prindă
Există un loc ca o insulă în ocean
Unde sufletul se odihnește
Liniștit în el însuși.
Sunt destui oameni care nu cred
Că există vreo insulă pentru sufletele
Căutătoare de sunete divine
Precum muzica sferelor pe întuneric
Lăsând în urmă o dâră de lumină.
Pe aceste meleaguri întâlnești
Singurătatea celor dedicați lumii vii
Neplanificate, nonformale chiar nemaivăzute
De mult printre oameni.
Se mai spun doar câteva povești
Printre vâlvătăile aprinse ale ochilor
Pe tăcute, un foșnet de suflet
Încântat să audă
Despre glorioasele ființe
Ce-au prins sunetele înalte cu mâinile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ți părerea! Ce ai simțit citind această poezie?