Ca un balon de săpun,
A alunecat în apă și s-a scurs
În zoi tulburi și fără culoare.
Mirosul surd din atmosferă
Nori îndesați unul în altul creează,
Soarele s-a ascuns
După solzii arămii
Al unui pește eșuat.
Tic tacul pendulului
Se aude până în părul de lemn
Ce nu a mai dat roade de trei ani
Ros de un vierme la rădăcină
Cu omizi pe fiecare frunză
În total nici cât să umple foile unui ierbar.
O, deșertăciune, cine te-a cules,
Cine te-a semănat în lume
Să dai ghes la rădăcinile părului
Nebunului și înțeleptului deopotrivă
Unul după altul venind la viață
Din aceeași sămânță aruncată în scârbă
În praful sihastru?
Cine te-a îndesat în firide
De minte, rafturi ce praful bătut
Nu mai putea să-l mai încapă
Și l-a adus oamenilor pe masă strigând :
Iată binecuvântările zeilor,
Rupeți pâinea în două
Și strângeți zece coșuri de firmituri
Din mintea ce-a mai rămas
Nemâncată de vrăbii.
O, certitudine a deșertăciunii,
În colțul bisericii ai ridicat cruci
Și în turmă oile
Pasc iarba crescută din morți.
