Amărăciune

Trece ochiul peste lanul cu boz
Presărând flori albe, sărate,
După fiecare pas parcurs
În amara singurătate.

Pietrele abia se mai vad
Sub verdeața drumului pustiit,
Cerul l-a părăsit
Și noaptea-l străbate.

Abătut gândul de toate dezamăgit
Îmi pânge copiii cazuți pe astă lume,
Pe drumul înstrăinării de sine porniți
Ce îi duce niciunde.