Slăbiciunea

Am vrut să-mi înving slăbiciunea
Să o contemplu ca pe o frunză uscată
Apoi să mă uit la ea mirându-mă
De  farmecul ei gingaș și ciudat.

Mi-am pus-o pe hârtie
Și i-am dat aripi
Pornite dintr-o inspirație
Aproape divină,
A plutit și s-a întors la mine
Sub formă de carte
Deschisă la toate paginile deodată.

Am citit cu văzul aproape stins
De timp și de lacrimi,
Slăbiciunea îmi scrisese
Ani la rând chiar cu mâinile mele.

Crezusem că am scris
Pentru alte ființe,
Și dintr-atâtea miliarde
Măcar una singură
Să vina la mine pentru ceea ce sunt,

Dar nu scrisesem decât slăbiciunii,
Și ea s-a îndrăgostit nebunește
De omul care și-a înțeles neajunsurile
Cu mintea și inima.

Căci prin slăbiciune el și-a văzut semenul obidit,
Și compasiunea i-a domolit instinctele,
Va pleca din această lume poate cu visele-i neîmplinite

Dar mulțumit că a văzut cum spiritul vieții 
Pornește spre lume din el însuși.