Îmi iau inima-n dinți
Și parcurg pădurea în miez de noapte
Pe cele mai sinistre cărări
Ale fricilor mele.
Păsări răpitoare în vârful copacilor
Cântă dintr-o o coardă întinsă
Aria spaimei
Din toate viețile trecute.
În această hilară genune
De simțăminte ciudate, profunde,
Cărarea mi-apare de îndată ce ochii
Văd imaginea lunii.
Să fie aceasta ultima călătorie
Cu frica alături, îmi spun...
Și universu-mi răspunde -
Păsările care m-au îngrozit
Cad din vârful copacilor
Odată cu frunzele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ți părerea! Ce ai simțit citind această poezie?