Scot sabia, și cu ea înainte
Despică vreo stâncă în care stăteau gânduri,
Creații ciudate, aproape atinse cu mâinile,
Având culoare, formă
Și chiar un dulce gust acrișor,
Motiv bun de o deșuchiată petrecere
Până ce trepidând mesele plesnesc
Din picioarele paharelor pline,
Iar vinul curge pe jos
Cu tot cu fericitul rege
Al unei coroane de hârtie.
Pribeagul gând caută apoi loc
Între alte desișuri și urcă munții
Spre albul ferestrelor ochilor,
Ca să-și găsească o nouă gazdă
Care să reînceapă lupta
Să-l ducă spre zări neatinse,
Departe, tot mai departe
În puritatea nașterii sale de dinainte
De-a lua înfățișarea formelor muritoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ți părerea! Ce ai simțit citind această poezie?