Iar poezia ales-am contra prozei pentru că rostește tomuri pe-o pagină cât palma...

vineri, 21 iulie 2017

Nu știu


Pornim la viață din diverse locuri,
Foarte apropiate unele de altele,
Aproape atingându-se,
Aproape strigându-se
Pe nume, ca niște vechi prieteni.
Întrebăm mintea cum de-i posibil,
Amarnic se zbuciumă,
Zboară din cap, se învârte
Prin toate corpurile noastre 
Învelite unul în altul,
Dar întrebării acestea răspunde:
Nu știu!
Întrebăm simțurile,
Se avântă-n galop,
Războinice coarde ating,
Nenumărate instrumente
Rezonează cu ele,
Dar întrebării acestea răspund:
Nu știu!
Întrebăm inima,
Și-amintește dureri,
Iubiri ne-mplinite,
Prin peșteri adânci scormonește,
Descoperă izvoare
Din care bea însetată
Pentru ultima oară,
Dar întrebării acestea răspunde:
Nu știu!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Spune-ți părerea! Ce ai simțit citind această poezie?