E vorba de sine
În orice gest, simț ori mișcare.
Sinele urcă muntele
Și tot el coboară în inimă
Ducând simțămintele pe valuri departe
În larg înmulțindu-le cu corăbiile
Ce aduc bogățiile transformate.
De sine e legată existența apei,
Aerului și luminii,
De sine întreabă toate gândurile
Și în sine se întorc toate visele
Împlinite de a lui prezență.
Sinele este sensul zborului
Și al nopții ce-l odihnește,
Sinele este aripa sub care puiul
Adoarme în pace sub cerul de stele.
Sinele este văpaia și apa
Ce-l stinge când se înfierbântă,
Sinele este bucuria victoriei
Și înțelepciunea ce-o naște înfrângerea
Care devine binecuvântare.
Sinele urcă muntele
Și tot el coboară în inimă
Ducând simțămintele pe valuri departe
În larg înmulțindu-le cu corăbiile
Ce aduc bogățiile transformate.
De sine e legată existența apei,
Aerului și luminii,
De sine întreabă toate gândurile
Și în sine se întorc toate visele
Împlinite de a lui prezență.
Sinele este sensul zborului
Și al nopții ce-l odihnește,
Sinele este aripa sub care puiul
Adoarme în pace sub cerul de stele.
Sinele este văpaia și apa
Ce-l stinge când se înfierbântă,
Sinele este bucuria victoriei
Și înțelepciunea ce-o naște înfrângerea
Care devine binecuvântare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Spune-ți părerea! Ce ai simțit citind această poezie?